junio 7, 2014

Mehrdad Zaeri – Dóra Gimesi: قصه چکمه یک پری

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría


Translated by Ágnes Dr. Németh Kalotáné

A tunder csizmaja_perzsa_01

Mehrdad Zaeri

Mehrdad Zaeri

Sigue leyendo

junio 7, 2014

Helier Batista – Ottó Kiss: La ciudad de los peces

El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares

Traducido por Gabriella Zombory
Revisado por Oscar Godoy

Las habitaciones de una casa y de una guardería tienen mucho en común, pero también hay muchas diferencias.
Uno de los parecidos es, por ejemplo, que a veces todo es muy bueno en los dos lugares, pero otras veces todo es muy malo. Otro parecido es que en la guardería, y en casa también, hay que acostarse a dormir la siesta incluso si uno no tiene sueño. Y las paredes están llenas de imágenes en los dos lugares. Pero la diferencia es que las imágenes de la guardería las dibujaron, o cortaron, o pegaron los niños, mientras que las de casa las hicieron pintores de verdad; menos las fotos, porque las fotos no las hacen los pintores.
Una diferencia más es que los dibujos de la guardería los cambian a menudo, pero los cuadros de casa siempre son iguales. En casa pocas veces se pone alguna foto o un cuadro nuevo en la pared, para un cumpleaños o un santo, pero no por eso desaparecen los cuadros anteriores.
Ocurre muchas veces que por la tarde, a la hora de dormir, Anabé se queda despierta, tumbada sobre la cama.
En la guardería su cama está enfrente de la ventana. Si mira a través de ella ve tejados y torres y, a ambos lados de la ventana, cortinas verdes. Si en su imaginación sale volando entre las dos hojas de las cortinas, se encuentra en las calles de la ciudad. Puede entrar a hacer las compras en la tienda, ir a la plaza a columpiarse, empujar el cochecito del bebé, puede llamar a los patos que están nadando sobre el agua, o ponerse de cuclillas para mirar mariquitas, hormigas y chinches.
En cambio sí está en casa, en su propia cama, no ve más que la pared vacía. Porque en esa pared no hay nada. Es decir, hasta ahora no había. Pero hoy mami ha traído una pintura interesante y la ha colgado en la pared de Anabé, a pesar de que no es el cumpleaños de la niña ni el día de su santo.

Ilustración de Helier Batista, artista cubano

Ilustración de Helier Batista, artista cubano


El cuadro se parece algo a la ventana de la guardería. No sólo por su forma, sino también por los tejados y las torres que tiene en el centro. Pero si Anabé imaginara entrar volando en este cuadro, no se encontraría en la calle, sino en una ciudad submarina. Sigue leyendo

junio 6, 2014

Mohsen Mohammad Mirzaee – Gökhan Ayhan: قصه ای درباره دخترک ، پروانه و دنیای واقعی

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Translated by Rozina Dombi
Text revision made by Ágnes Dr. Németh Kalotáné

Mese egy kislanyrol_perzsa_01

Mohsen Mohammad Mirzaee

Mohsen Mohammad Mirzaee

Sigue leyendo

junio 6, 2014

Irina Dobrescu – Lilla Turbuly: Cubuleț

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Traducere: Johanna Bertóti

Viața Teodorei Carabuleanoviciu nu era ușoară. Și nici copilăria ei n-a fost ușoară. Însă nu numele ei extrem de lung i-a îngreunat viața – căci nimeni nu i se adresa astfel – ci motivul pentru care ceilalți o numeau Cubuşor sau Cubuleț. Mai mult, dacă din când în când se îmbrăca cu o bluză cu buline, îşi băteau joc de ea numind-o Zara, deoarece încă de pe atunci avea o siluetă în formă de cub: era mică, grasă și pătrăţoasă.
– Moştenire de la bunică-sa, Dumnezeu s-o odihnească, la fel ca și numele Teodora – ofta mama ei, dacă vecinii o întrebau dacă îi va găsi lui Cubuleț haine potrivite în magazin și oare cum o va înghesui pe fetiță în cărucior.
Nu a găsit, le-a cusut, iar căruciorul a fost transformat ingenios de tatăl lui Cubuleț, în aşa fel ca fetița ei mică, grasă și pătrată să încapă în acesta. Dar a trebuit transformată și banca, când a mers la școală, și câte și mai câte! Brațul saniei a fost demontat, iar șaua bicicletei a trebuit lățită, ca fetița să nu se răstoarne de pe ea, când în fiecare duminică mergea împreună cu surioara sa longilină și subțirică ca un băț până la lacul care se afla la câțiva kilometri, unde din păcate n-a putut să se plimbe cu barca, pentru că oricât de mare grijă avea la urcare, barca întotdeauna se răsturna.
Cubuleț a plâns mult și a fost foarte tristă din cauza corpolenței sale cubice și pătrăţoase. Îi părea rău şi că e grasă, dar în jurul ei erau destul de mulți copii și adulți grași, astfel că îşi dorea ca din moment ce nu poate să fie atât de subțirică ca şi surioara ei, măcar de-ar fi rotundă, și nu cubică, pătrăţoasă, de se ciocnește de toate lucrurile și de nu se potrivește niciunde. Degeaba a plâns și a fost tristă Cubuleț, cu trecerea timpului și ea s-a dezvoltat în lățime și lungime, ceea ce în cazul ei a însemnat același lucru, deoarece știm: cubul e cub doarece are aceeași lățime și lungime. A devenit fată-mare, apoi adult, cub mare din cub mic, dar numele ei a rămas același: degeaba i-a rugat pe ceilalți s-o numească mai bine Teodora, toți o numeau Cubuleț.

Irina Dobrescu,  artistă română

Irina Dobrescu, artistă română


Într-o zi Cubuleț și-a dat seama că are nevoie de o fustă nouă, fiindcă s-a ciocnit de atât de multe ori de rama ușii, de peretele camerei, de masa din bucătărie, încât fusta ei cu model de romaniță s-a franjurat. Sigue leyendo

junio 6, 2014

Miguel Carvalho – Edina Kertész: La suerte de Abejorro

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Traducido por Gabriella Zombory
revisado por Oscar Godoy
Antes, el mundo era muy diferente. No había países ni fronteras, y así todos tenían playa. Bueno, si vivías en medio del continente tenías que viajar muy, pero muy lejos en el tranvía tintineante para llegar, ya que, por cierto, en esos tiempos los tranvías rojos pasaban por cada rincón de la tierra.

Había rascacielos por todas partes. Para ahorrar espacio eran de doscientos pisos, y para ahorrar aún más espacio se ponían las escaleras por fuera. Si hacía mucho viento había que agarrarse bien fuerte de las barandillas para que a uno no se lo llevara, y por las tardes con mucho viento las personas cogidas de las barandillas ondeaban en lo alto como pequeñas banderitas coloridas. Nadie le tenía miedo a las alturas. Es más, gritaban alegremente; cuanto más fuerte soplaba el viento, tanto más alegremente. Si soplaba mucho, traía consigo risas y alaridos de todas partes, así de alegre era todo antes.

La gente también era diferente, no se preocupaban tanto por la ropa. Todos llevaban traje de baño para que si les daba por nadar en el mar porque, digamos, las olas eran adecuadas para hacerlo, pudieran tirarse al agua enseguida.

Ilustración hecha por Miguel Carvalho, artista portugués

Ilustración hecha por Miguel Carvalho, artista portugués

Todos tenían la piel color canela, estaban bien bronceados por hacer todo al aire libre; sólo iban a los rascacielos para dormir. Pero también podía ocurrir que colgaran sus hamacas entre dos rascacielos y durmieran allí, escuchando el chirriar de las cigarras y contemplando el centelleo de las estrellas. Sigue leyendo

junio 6, 2014

Anna Forlati – Péter Demény: Smalto di cuore

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary

Traducción hecha por Ildikó Korom

„Derimiamo giá il nostro romanzetto”. Agata si sveglió sentendo questa voce dalla TV. Ha sbucato dal disotto della coperta ed é andata alla finestra limme limme. Questa le disse una volta la mamma, quando Agata le aveva detto, di sentirsi cosí stanca che potesse andare solo lemme lemme. La mamma l’ha guardato birichinamente e piena di compassione, e le ha risposto, che una bambina del tipo non sá andare, come un orsachiotto, lemme lemme, invece limme limme, come un … si é messa a riflettere, ma non riusciva a continuare il paragone, alla fine Agata ha promosso. Come un orsicchiotto, ha terminato la frase, e hanno scoppiato in una risata.
Ha scostato le tende e diceva: si é disabbuiato. La mamma la addormentava sempre nel pomeriggo, costando le tende e dicendo „si é abbuiato”, e lei, quando si svegló, le ha scostato ed ha pronunziato, si é disabbuiato. Facevano anche questo giochino giá da tempo, almeno da due giorni.

La mamma ha spento la TV, Agata si é messa a posto sulle ginocchia ed ha chiesto, cosa vuol dire „romanzetto”. La mamma ha riflesso un po’, le lacrime si ammassavano negli occhi, e Agata sapeva che stava pensando al suo padre, che lei non conosceva mai, ma era convinta che doveva essere qualcosa di bollente, come le gocce, che correvano dagli occhi di mamma sulla sua faccia. Agata le ha toccato una volta, e ha detto, che sono come le candele che piangono. La mamma una volta l’ha portata nel cimitero, perché la signora Kinga non poteva custodirla quel giorno, doveva andare al cimitero anche lei, solo che in un altro di dove andava lei con la mamma.

Anna Forlati

Anna Forlati


Il romanzetto cioé, é qualcosa che esiste nei libri, ha risposto la mamma, e ha abbozzato un sorriso tra le lacrime. Sigue leyendo

junio 5, 2014

Francesca Quatraro – Mónika Miklya Luzsányi: Il segreto dei gatti

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Translated by Ildikó Korom

Secondo una sentenza i gatti hanno sette vite. Secondo un altro ne hanno nove. Secondo Francesca hanno otto. Perlomeno Cuccagna ha otto. Questo é stato chiarissimo per Francesca. Ma soltanto quando Cuccagna ha finito da loro. Tutta la storia s’inizió, che Francesca vagheggiava tantissimo un gatto. Non importa, che tipo sia! Dev’essere soltanto piccolo e peloso. E per forza miagolone. Cuccagna era veramente fortunato e la sua fortuna é stata proprio di aver incontrato Francesca. Perché Cuccagna a quel tempo era un gattino piccino. Piccino e malato. Miagolava disperatamente, quando Francesca l’ha trovó nel parco, sotto un cespuglio.
– Mamma, portiamolo a casa! – supplicó Francesca.
Peró la mamma voleva nemmeno sentire. Pertanto la ragazza si é messa a piangere. Ma faceva un singhiozzo cosí strappacuore che la madre non poteva che imballaggiare il gatto e partire dal veterinario.
– Eh… non é sicuro che sarebbe sopravvissuto questo gattino. – disse il veterinario.

Francesca Quatraro

Francesca Quatraro


Il gatto ha dato uno sguardo a Francesca. Sigue leyendo

junio 4, 2014

Juan Chavetta – András Dániel: Reyes

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Traducido por Enikő Mészáros y Judit Rozsnyai
Revisado por Oscar Godoy

Estaban allí seis. Juan I, el rey de Aun Cuando, Juan II, el dueño perpetuo de De Lo Contrario, Juan III, el dueño del trono del glorioso y grandioso A Lo Mejor, Juan IV, el monarca de Pues Sí, Juan V, el soberano de Una Vez Para Siempre, y Juan VI, el rey de Vaya Exterior e Interior. Era una noche hermosa, las estrellas brillaban en el cielo como pequeños clavos diamantinos.
–¿Todos están aquí? –preguntó Juan III. No podía resistir más, llevaban esperando casi una hora sin decir una palabra.
–Casi todos –dijo Juan V desde detrás de una haya.
–Mejor dicho, alguien que todavía falta. –Gruñó Juan I–. ¿Quién es?
–Yo estoy aquí –murmuró Juan VI bajo del follaje negro de un roble.
–¡Yo también! –dijo Juan II, que se apoyó contra la cepa de un aliso.
–¡Y yo también! –Añadió Juan IV desde el pie de un olmo.
–Pues si lo entiendo bien, esperamos a Juan VII. –Constató Juan I.
Todos guardaron silencio. Sólo unos pequeños chasquidos rompían el silencio, tal vez la noche escudriñaba con sus curiosos dedos negros entre los matorrales.
–Es interesante. –Empezó a hablar Juan III. Esa noche estaba bastante hablador.
–¿Qué es interesante? –le preguntaron los otros casi al mismo tiempo.
–Que todos tengamos el mismo nombre. Es bastante raro ¿no creen?
–Creo que no es sorprendente para nada –dijo Juan I–. He leído recientemente que según algunos cálculos, las crónicas cuentan con no menos de ciento treinta y siete reyes con el nombre Juan. Eso sin considerar los virreyes. ¡Y es sólo en el continente, Señores míos!”

Ilustración hecha por Juan Chavetta, artista argentino

Ilustración hecha por Juan Chavetta, artista argentino


–¡Es casi un ejército! –Silbó con admiración Juan II. Sigue leyendo

junio 2, 2014

Pesca Nekono – Balázs Zágoni: The Donkey and the Penguin

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Translated by Emma Majoros
Text revision made by Luca Szabó

One day the donkey decided to run away and become rich and find a new friend.

He headed south, and he roamed through mountains and valleys. After months of wandering, finally a mule came across his way.

“Good day Mule! Where are you heading?”
“I came from the southern corner. I’m looking for wisdom.”
“Have you found it yet?”
“No, I haven’t, but I have a feeling that I’m going the right way. Where are you heading?”
“I’m wandering to find wealth and at least one friend. Say, are you my friend?”
“No, I’m not your friend, but if you want me to be, come visit me at my home, the foothills of Andes. You are welcome anytime.”

And with that said, he continued his journey.

“Wait for me Mule! Can you give me advice about where I should be heading?”
“Go straight ahead. By tomorrow you will come across a river. To go through, use your head and your feet.”

The Mule left. The Donkey ambled on, heading south, and finally, in the morning, he saw a huge river. The river was deep, and had strong currents. Huge rocks were peeking out of the water, and the Donkey thought, he could jump from one rock to the other to get to the other side. He remembered what the mule told him: Use your head, and your feet.
Well, I don’t need much brain to figure this out – he thought.
He was just going to jump, when he heard a scream.

Illustration made by Pesca Nekono, Japanese artist

Illustration made by Pesca Nekono, Japanese artist

“Stop!”

He looked back, and saw a penguin. He was standing in a boat, with a long pole-ax in his hand. Sigue leyendo

junio 1, 2014

Judith Clay – Zita Murányi: Prince Winter

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Translated by Luca Szabó

Whenever he entered spring or summer, the air froze around him. Winter came with hard, crunchy snow, ice and mud everywhere. In his wake, degrees plummeted, people started wearing thick, warm coats, children’s faces glowed red, and their fingers seeked safety in the warm, rough palms of the adults. Even bears hid in their caves, and birds stopped chattering.
Only the prince of Freeze knew that under his skin summer and lively spring kept changing places – green meadows grow flowers, in the morning, rabbits rush to welcome the sun, and to say thanks to him for bathing the world in golden light. There were only two seasons, loud spring and cheeky summer, even foggy autumn had no place here. It never rained, people didn’t know anything about thick coats, mittens, and they’d never heard of umbrellas. When Prince Winter yawned, furry ears of rabbits tickled his neck, which made him open his thin blue mouth so wide that children rushed for their caps. This made him angry with the rabbits, and he scolded them, his most faithful mates, but in vain – rabbits were that playful.

Illustration made by Judith Clay, german artist

Illustration made by Judith Clay, german artist

Be it day or night, they kept tickling Prince Winter’s neck if they were in the mood for it. “Rabbits, rabbits!” he would sigh when nobody heard him. He sat there days on end and kept moaning. Sigue leyendo

A %d blogueros les gusta esto: