Posts tagged ‘El Proyecto Interancional de Cuentos Allende Los Mares’

junio 9, 2014

Maral Sassouni – Ádám Dávid: The Gardeners of Sounds

El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares

Translated by Luca Szabó

If for some reason – let’s say, in the first sentence of a tale – raccoons are mentioned, I’m sure that most people will only think about
1. raccoons being obsessed with cleanliness,
2. raccoons being some kind of thieves, based on their ill-boding appearance.
I can assure you that most animals think exactly the same.
Why? It’s this simple:
1. in many languages, such as in Japanese, German, Italian or Hungarian, the animal with the striped tail which is called Procyon lotor has a name that refers to washing, even though I’m fairly sure some of them never wash, as they have the smell of an extraordinarily smelly badger,
2. the black spots around their eyes look like criminals’ masks, and who in their right mind would wear something like that unless they are thieves?
It’s really unfriendly to judge someone based on their looks or their name, but raccoons don’t take it personally, maybe because they are just like their image. At least this was the state of affairs in the infamous Trum family.

Illustration made by Maral Sassouni, artist from France

Illustration made by Maral Sassouni, artist from France

Their daughters started washing their faces shortly after being born, then came all the washing and washing up.

read more »

junio 9, 2014

Robert Romanowicz – Péter Nyulász: PiRocchio

El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares
Translated by Luca Szabó

The boys put their soldiers – no, not on the shelf where they belonged. What an idea! No, they put them on the battlefield.
They rolled up the carpet in the living room, they emptied the big basket of blocks and two sets of dominoes, and then pushed the armchairs to the walls. They built a blindage, a tower, some bunkers, and soon the two sides took their places: the good and the evil.
One of the boys is called Ben. Well, he really is Leslie, but that’s his father’s name, too, so they only call him that at school, and at home, the family uses his second name so that the two Leslies are not confused.
The other boy is Gabriel. Well, he really is Alex, but that’s the name of one of his classmates, too, so they only call that at home, and at school, he has a nickname.
Ben and Gabriel, I mean, Alex and Leslie have loved the weekend ever since they were in kindergarten. They love the weekend, because then they can war. Of course they never fight each other. (Only rarely, if they disagree about something. For example, if they can’t decide whether the atom is the smallest indivisible particle, or it can be divided. As you know, ATOM means indivisible particle. Sure, but today we know that it is made up of smaller parts… and so on.)
However, they almost always agree about how many tanks and planes the sand coloured army (the good) need to occupy the rocket basis of the olive green (the evil). And they always agreed about how many good and evil linemen should die in a battle.

Robert Romanowicz, Polish artist

Robert Romanowicz, Polish artist


And there’s one more thing they agree about: girls are stupid.

read more »

junio 7, 2014

Viive Noor – Ágnes Mészöly: Sira and Drishnavar

El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría
Translated by Erika Kertész

Amongst mountains reaching toward the sky there was the hidden Country of Blue Lakes. There was no happier or richer country in the world. On the lakes shining with turquoise snow- white swans swam proudly and people ploughed with happy smile on their faces on the shore on the fields. The swans were fighters protecting the empire with sharp beaks and enormous wings. Ever since there are words for storytelling there was no enemy to be able to cross the border, even though many wished to rule the beautiful wally. People prized and honoured the birds and provided them with all they needed during peacetime and prepared lightweight but impenetrable mails for them. The king ruling the country was very special: a human-in-swan, swan-in-human since he was a shape-shifter, a skin-changer. The ability of shape-shifting inherited from father to son became the symbol and surety of the fellowship between the two species.

His palace was built on a floating island, opened for both humans and swans. The king and his beautiful wife lived in the most gorgeous suit of his palace. They had only one son over the elf-age of childhood, he commanded the fights at the eastern edges. There was no braver than him in the country, beloved and respected by everyone for his pure soul and gentle heart similar to the mirroring lakes in calm. One day the king called for his son. Drishnavar flied back reluctantly from the country of mountain passes. He shook his feathers in front of his father’s throne, fuming.

– What is so important, my majestic father, that you summoned me – asked impatiently. – The fights have renewed, the army needs his leader.
– There are many leaders in the army – his father said – but there is only one crown prince. – More important tasks are waiting for you.
– Our time leaks away soon and you will make our place – added his mother tenderly. – Before your coronation you have to find a wife. You have to go far over the mountains to bring a wife from a foreign land, just like your father did and his father had done before.
– How will I know who has been ordered for me by the destiny -asked Drishnavar.
– Your will feel it in your heart – his mother calmed him.
– You have enough time – his father encouraged him. – You would wandering for three years from now to find your fianceé. You should be back till the midst of the third summer. But do not forget one thing! You cannot show up in the swan-shape. If your chosen one kissed your feathers before the wedding your feathers would have been lost forever.

Illustration made by Viive Noor, estonian artist

Illustration made by Viive Noor, estonian artist

read more »

junio 7, 2014

Mehrdad Zaeri – Dóra Gimesi: قصه چکمه یک پری

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría


Translated by Ágnes Dr. Németh Kalotáné

A tunder csizmaja_perzsa_01

Mehrdad Zaeri

Mehrdad Zaeri

read more »

junio 7, 2014

Helier Batista – Ottó Kiss: La ciudad de los peces

El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares

Traducido por Gabriella Zombory
Revisado por Oscar Godoy

Las habitaciones de una casa y de una guardería tienen mucho en común, pero también hay muchas diferencias.
Uno de los parecidos es, por ejemplo, que a veces todo es muy bueno en los dos lugares, pero otras veces todo es muy malo. Otro parecido es que en la guardería, y en casa también, hay que acostarse a dormir la siesta incluso si uno no tiene sueño. Y las paredes están llenas de imágenes en los dos lugares. Pero la diferencia es que las imágenes de la guardería las dibujaron, o cortaron, o pegaron los niños, mientras que las de casa las hicieron pintores de verdad; menos las fotos, porque las fotos no las hacen los pintores.
Una diferencia más es que los dibujos de la guardería los cambian a menudo, pero los cuadros de casa siempre son iguales. En casa pocas veces se pone alguna foto o un cuadro nuevo en la pared, para un cumpleaños o un santo, pero no por eso desaparecen los cuadros anteriores.
Ocurre muchas veces que por la tarde, a la hora de dormir, Anabé se queda despierta, tumbada sobre la cama.
En la guardería su cama está enfrente de la ventana. Si mira a través de ella ve tejados y torres y, a ambos lados de la ventana, cortinas verdes. Si en su imaginación sale volando entre las dos hojas de las cortinas, se encuentra en las calles de la ciudad. Puede entrar a hacer las compras en la tienda, ir a la plaza a columpiarse, empujar el cochecito del bebé, puede llamar a los patos que están nadando sobre el agua, o ponerse de cuclillas para mirar mariquitas, hormigas y chinches.
En cambio sí está en casa, en su propia cama, no ve más que la pared vacía. Porque en esa pared no hay nada. Es decir, hasta ahora no había. Pero hoy mami ha traído una pintura interesante y la ha colgado en la pared de Anabé, a pesar de que no es el cumpleaños de la niña ni el día de su santo.

Ilustración de Helier Batista, artista cubano

Ilustración de Helier Batista, artista cubano


El cuadro se parece algo a la ventana de la guardería. No sólo por su forma, sino también por los tejados y las torres que tiene en el centro. Pero si Anabé imaginara entrar volando en este cuadro, no se encontraría en la calle, sino en una ciudad submarina.

read more »

junio 6, 2014

Mohsen Mohammad Mirzaee – Gökhan Ayhan: قصه ای درباره دخترک ، پروانه و دنیای واقعی

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Translated by Rozina Dombi
Text revision made by Ágnes Dr. Németh Kalotáné

Mese egy kislanyrol_perzsa_01

Mohsen Mohammad Mirzaee

Mohsen Mohammad Mirzaee

read more »

junio 6, 2014

Irina Dobrescu – Lilla Turbuly: Cubuleț

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Traducere: Johanna Bertóti

Viața Teodorei Carabuleanoviciu nu era ușoară. Și nici copilăria ei n-a fost ușoară. Însă nu numele ei extrem de lung i-a îngreunat viața – căci nimeni nu i se adresa astfel – ci motivul pentru care ceilalți o numeau Cubuşor sau Cubuleț. Mai mult, dacă din când în când se îmbrăca cu o bluză cu buline, îşi băteau joc de ea numind-o Zara, deoarece încă de pe atunci avea o siluetă în formă de cub: era mică, grasă și pătrăţoasă.
– Moştenire de la bunică-sa, Dumnezeu s-o odihnească, la fel ca și numele Teodora – ofta mama ei, dacă vecinii o întrebau dacă îi va găsi lui Cubuleț haine potrivite în magazin și oare cum o va înghesui pe fetiță în cărucior.
Nu a găsit, le-a cusut, iar căruciorul a fost transformat ingenios de tatăl lui Cubuleț, în aşa fel ca fetița ei mică, grasă și pătrată să încapă în acesta. Dar a trebuit transformată și banca, când a mers la școală, și câte și mai câte! Brațul saniei a fost demontat, iar șaua bicicletei a trebuit lățită, ca fetița să nu se răstoarne de pe ea, când în fiecare duminică mergea împreună cu surioara sa longilină și subțirică ca un băț până la lacul care se afla la câțiva kilometri, unde din păcate n-a putut să se plimbe cu barca, pentru că oricât de mare grijă avea la urcare, barca întotdeauna se răsturna.
Cubuleț a plâns mult și a fost foarte tristă din cauza corpolenței sale cubice și pătrăţoase. Îi părea rău şi că e grasă, dar în jurul ei erau destul de mulți copii și adulți grași, astfel că îşi dorea ca din moment ce nu poate să fie atât de subțirică ca şi surioara ei, măcar de-ar fi rotundă, și nu cubică, pătrăţoasă, de se ciocnește de toate lucrurile și de nu se potrivește niciunde. Degeaba a plâns și a fost tristă Cubuleț, cu trecerea timpului și ea s-a dezvoltat în lățime și lungime, ceea ce în cazul ei a însemnat același lucru, deoarece știm: cubul e cub doarece are aceeași lățime și lungime. A devenit fată-mare, apoi adult, cub mare din cub mic, dar numele ei a rămas același: degeaba i-a rugat pe ceilalți s-o numească mai bine Teodora, toți o numeau Cubuleț.

Irina Dobrescu,  artistă română

Irina Dobrescu, artistă română


Într-o zi Cubuleț și-a dat seama că are nevoie de o fustă nouă, fiindcă s-a ciocnit de atât de multe ori de rama ușii, de peretele camerei, de masa din bucătărie, încât fusta ei cu model de romaniță s-a franjurat.

read more »

junio 6, 2014

Miguel Carvalho – Edina Kertész: La suerte de Abejorro

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Traducido por Gabriella Zombory
revisado por Oscar Godoy
Antes, el mundo era muy diferente. No había países ni fronteras, y así todos tenían playa. Bueno, si vivías en medio del continente tenías que viajar muy, pero muy lejos en el tranvía tintineante para llegar, ya que, por cierto, en esos tiempos los tranvías rojos pasaban por cada rincón de la tierra.

Había rascacielos por todas partes. Para ahorrar espacio eran de doscientos pisos, y para ahorrar aún más espacio se ponían las escaleras por fuera. Si hacía mucho viento había que agarrarse bien fuerte de las barandillas para que a uno no se lo llevara, y por las tardes con mucho viento las personas cogidas de las barandillas ondeaban en lo alto como pequeñas banderitas coloridas. Nadie le tenía miedo a las alturas. Es más, gritaban alegremente; cuanto más fuerte soplaba el viento, tanto más alegremente. Si soplaba mucho, traía consigo risas y alaridos de todas partes, así de alegre era todo antes.

La gente también era diferente, no se preocupaban tanto por la ropa. Todos llevaban traje de baño para que si les daba por nadar en el mar porque, digamos, las olas eran adecuadas para hacerlo, pudieran tirarse al agua enseguida.

Ilustración hecha por Miguel Carvalho, artista portugués

Ilustración hecha por Miguel Carvalho, artista portugués

Todos tenían la piel color canela, estaban bien bronceados por hacer todo al aire libre; sólo iban a los rascacielos para dormir. Pero también podía ocurrir que colgaran sus hamacas entre dos rascacielos y durmieran allí, escuchando el chirriar de las cigarras y contemplando el centelleo de las estrellas.

read more »

junio 6, 2014

Anna Forlati – Péter Demény: Smalto di cuore

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary

Traducción hecha por Ildikó Korom

„Derimiamo giá il nostro romanzetto”. Agata si sveglió sentendo questa voce dalla TV. Ha sbucato dal disotto della coperta ed é andata alla finestra limme limme. Questa le disse una volta la mamma, quando Agata le aveva detto, di sentirsi cosí stanca che potesse andare solo lemme lemme. La mamma l’ha guardato birichinamente e piena di compassione, e le ha risposto, che una bambina del tipo non sá andare, come un orsachiotto, lemme lemme, invece limme limme, come un … si é messa a riflettere, ma non riusciva a continuare il paragone, alla fine Agata ha promosso. Come un orsicchiotto, ha terminato la frase, e hanno scoppiato in una risata.
Ha scostato le tende e diceva: si é disabbuiato. La mamma la addormentava sempre nel pomeriggo, costando le tende e dicendo „si é abbuiato”, e lei, quando si svegló, le ha scostato ed ha pronunziato, si é disabbuiato. Facevano anche questo giochino giá da tempo, almeno da due giorni.

La mamma ha spento la TV, Agata si é messa a posto sulle ginocchia ed ha chiesto, cosa vuol dire „romanzetto”. La mamma ha riflesso un po’, le lacrime si ammassavano negli occhi, e Agata sapeva che stava pensando al suo padre, che lei non conosceva mai, ma era convinta che doveva essere qualcosa di bollente, come le gocce, che correvano dagli occhi di mamma sulla sua faccia. Agata le ha toccato una volta, e ha detto, che sono come le candele che piangono. La mamma una volta l’ha portata nel cimitero, perché la signora Kinga non poteva custodirla quel giorno, doveva andare al cimitero anche lei, solo che in un altro di dove andava lei con la mamma.

Anna Forlati

Anna Forlati


Il romanzetto cioé, é qualcosa che esiste nei libri, ha risposto la mamma, e ha abbozzato un sorriso tra le lacrime.

read more »

junio 5, 2014

Francesca Quatraro – Mónika Miklya Luzsányi: Il segreto dei gatti

Beyond the Seas, International Fairytale Project in Hungary
El Proyecto Internacional de Cuentos Allende Los Mares, Hungría

Translated by Ildikó Korom

Secondo una sentenza i gatti hanno sette vite. Secondo un altro ne hanno nove. Secondo Francesca hanno otto. Perlomeno Cuccagna ha otto. Questo é stato chiarissimo per Francesca. Ma soltanto quando Cuccagna ha finito da loro. Tutta la storia s’inizió, che Francesca vagheggiava tantissimo un gatto. Non importa, che tipo sia! Dev’essere soltanto piccolo e peloso. E per forza miagolone. Cuccagna era veramente fortunato e la sua fortuna é stata proprio di aver incontrato Francesca. Perché Cuccagna a quel tempo era un gattino piccino. Piccino e malato. Miagolava disperatamente, quando Francesca l’ha trovó nel parco, sotto un cespuglio.
– Mamma, portiamolo a casa! – supplicó Francesca.
Peró la mamma voleva nemmeno sentire. Pertanto la ragazza si é messa a piangere. Ma faceva un singhiozzo cosí strappacuore che la madre non poteva che imballaggiare il gatto e partire dal veterinario.
– Eh… non é sicuro che sarebbe sopravvissuto questo gattino. – disse il veterinario.

Francesca Quatraro

Francesca Quatraro


Il gatto ha dato uno sguardo a Francesca.

read more »

A %d blogueros les gusta esto: